Si nu e vorba de Base asa cum s-ar putea crede,nu,e vorba despre un citat din biblie si anume:"fericiti cei saraci cu duhul pentru ca a lor va fi imparatia cerurilor",si ma gandeam la asta in timp ce ma uitam la un film si unde am ajuns? Noi,ori,ma rog,fiintele inteligente suntem obisnuiti sa imbracam in semnificatii orice intamplare oricat de banala ar fi,pentru noi totul trebuie sa aiba un sens,pentru noi lucrurile care se intampla se intampla cu un anumit scop,pentru noi,care putem pune in legatura evenimentele,toate lucrurile sunt urmare a unei actiuni si preced lucrurile viitoare,pentru ca,nu-i asa,fiecare dintre noi are un destin.
Stiu de pilda pe cineva care era convins ca tot ce se intampla rau celor cu care el a avut un cat de mic conflict si de care el s-a simtit nedreptatit ,se intampla pentru ca asa e dat,asa e scris,asa e firesc si pentru ca el este protejat de destinul sau,...
De fapt,daca ma gandesc mai bine,mai stiu pe cineva,....dar pana la urma poate ca nu e asa de rau,desi,la un moment dat,cand vei constata ca universul nu a conspirat in favoarea ta si vei ajunge decrepit,va fi prea tarziu sa mai lasi lucrurile sa se intample pur si simplu si sa le iei ca atare,traindu-le tu pe ele nu ele pe tine.
Dar daca lucrurile nu fac decat sa se intample?Daca totul e haotic,fara un scop precis,accidental aproape?Intrebari,intrebari si iar intrebari...
In esenta,cred ca ne punem prea multe intrebari despre noi,despre ceilalti,despre viata si rostul ei,asteptand mereu sa atingem un tel,urmand ca abia mai apoi sa incepem sa traim,timp in care viata isi vede de ale ei,neinteresata ca unii se intreaba asupra rostului ei.
Cu toate acestea,cine ar putea renunta la capacitatea de a-si pune intrebari? Cine ar vrea sa aiba imparatia cerurilor?
Eu nu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu